Istoric

Category: Comuna Panaci

Atestarea toponimului Panaci apare în anul 1835 într-un document înaintat domnitorului Mihail Sturza de către răzeșii dorneni în procesele ăe care le-au avut cu boierii Balș. Aici apar denumirile de Buciniș, Mihăileț, Șeștina, Liniștea.

După harta din anii 1773-1775 întocmită de către austrieic, se observă că zona era împădurită aproape îm întregime, cu numeroase goluri de munte, poteci pe văile apelor.

Prin anii 1790-1791 apare aici boierul Iftimie Negrea zis mai târziu Panac. Vine de pe valea Bistriței de la Crucea cu o familie numeroasă , stabilindu-se cu gospodăria în centrul actual al satului pe cursul Călimănelului, dobândind treptat terenuri de-o parte și de alta a acestui curs până la Coverca, iar în cealaltă parte până aproape de Liniștea. Sălașul oilor și al vitelor mari pe care le avea familia Panac, era în satul Coverca, toponim ce se poate traduce ca adăpost pentru animale.

Tot după cum spun bătrânii, Iftimie Negrea era priceput în tratarea și vindecarea unor boli la animale, folosind printre altele, preparate din diverse buruieni. De aici i-ar fi venit porecla de Panac, deoarece folosea preparate și proceduri considerate ca vindecătoare oricărei boli. Porecla i-ar fi pus-o străinii, niște negustori de lemne ce se aciuase pe aici, după expresia panaceu de origine greacî- panakeia – (lea, remediu universal).

Considerăm că Iftimie Negrea zis PANAC este întemeietorul acestei așezări. Având o familie numeroasă a lăsat mulți urmași care s-au extins cu proprietățile lor aproape în tot satul. Nu mai sunt astăzi descendenți care să-i poarte numele; ultimul Panac, Toader și-a dat obștescul sfârșit în anul 1922, având locuința lângă biserica din Panaci.